Cantecul si muzica /Tariq Ramadan

In ziua de astazi, atat in Europa, cat si in alte parti ale lumii, exista invatati care spun ca muzica si cantecul sunt interzise. Acestia aduc aparente dovezi din Coran si Sunnah si se bazeaza pe unii invatati precum Ibn Qayyim al Jawziyyeh.

Vom aminti unele dintre „dovezile“ pe care le aduc ei in cele ce urmeaza. Vom incepe cu versetul pe care se beazeaza ei atunci cand spun ca muzica este interzisa: „Dar printre oameni sunt şi [unii] care cumpără poveştile deşarte pentru a rătăci cu ele de la calea lui Allah, fără de ştiinţă, şi pentru a o lua în derâdere. Aceia vor avea parte de osândă înjositoare.“ (31:6) Conform spuselor acestor oameni, „lehu-ul hadis“ (poveşti deşarte) se refera in mare parte la cantec. Acelasi lucru se spune si despre urmatorul verset: „Iar când aud ei vorbele grele se îndeparteaza de ele“ (28:55)

Dupa parerea lor, cantecul face parte din aceste cuvinte grele „al laghu“ si ca urmare este haram. Ei adauga la aceste versete si hadisuri care intaresc viziunea lor. Dintre aceste hadisuri putem aminti: „In afara de a se juca cu familiile lor, de a-si imblanzi caii si de antrenamentul lor in aruncatul cu sageti, toate celelalte distractii sunt interzise musulmanilor.“ (Cele patru mari Sunen-uri) In aceste hadisuri nu este specificata muzica sau cantecul, asadar sunt interzise. Acest lucru reiese si din hadisul care spune: „O sa vina o zi in care un grup de oameni vor considera permise adulterul, matasea, alcoolul si instrumentele musicale.“ (Al Bukhari)

La acestea putem adauga si relatarea conform careia Ibn Omar (radiyallahu anhuma) atunci cand a auzit sunetul scos de un instrument musical, si-a astupat urechile, a schimbat directia calului si s-a indepartat pana ce nu a mai auzit acel sunet si i-a spus lui Nafi care era impreuna cu el: „L-am vazut pe Trimisul lui Allah ca s-a compoartat astfel atunci cand a auzit sunetul scos de acest instrument.“ (Ahmed, Abu Dawud si Ibn Mageh). Din acest hadis ar reiesi comportamentul educativ al celor care au interzis muzica.

Cei care au contrazis aceste interpretari, sustin faptul ca in ceea ce priveste lucrurile lumesti si cele sociale, natura starii lor este de permisiune (mubah), pe cand in ceea ce priveste ritualurile de adorare, ele sunt tawqifiyyeh – restrictionate de existenta unei porunci divine concrete sau a exemplului Profetului Muhammed sallallahu aleyhi wa sellem. Pentru a restrictiona acest lucru este nevoie de o sursa evidenta si autentica, iar cele de mai sus nu reprezinta aceasta. In acelasi timp ei se impotrivesc generalizarii sensului versetelor de mai sus: conform lui Ibn Hazm (Ibn Hazm, Al Muhalla, al Muniriyye, vol. 9, pag. 60), in versetul din capitolul Luqman nu se face nicio trimitere la muzica si cantec. Dupa parerea lor, semnificatia data termenului „Al laghu“ este exagerata – acest termen semnifica inainte de toate „cuvinte desarte si fara de folos“, iar ca semnificatie generala „lucruri fara de folos si fara importanta“. Chiar daca i-am da semnificatia de „cantec si muzica“, se intelege din „al-laghu“ ca este ceva de care trebuie sa ne ferim si nu interzis.

Venind la hadisuri, in ceea ce priveste primul hadis (hadith) amintit se stie ca acesta este unul slab. In ceea ce priveste cel de-al doilea hadis, chiar daca consemnatorul lui este Imamul Bukhariy, a fost gasit in lantul de transmitatori unul nesigur – Hişam ibn Omar. In ceea ce priveste cel de-al treilea hadis, daca intr-adevar muzica era interzisa, Profetul nu ar fi ramas doar cu intorsul capului, ci el ar fi interzis-o si l-ar fi prevenit pe Ibn Omar in legatura cu aceasta spunandu-i ca este interzisa, insa acest lucru nu s-a intamplat, ceea ce demonstreaza ca interdictia ascultarii nu este una adevarata. Avand ca suport acestea si multe alte dovezi, unii dintre savanti, printre care si Ibn Hazm au fost de parere ca muzica si cantecul sunt permise. In aceasta privinta cel mai cunoscut hadis este cel in care s-a relatat despre ‘A’işa că Abu Bakr a intrat la ea, în ziua când pelerinii se opresc în Muna, (adică în ziua de sărbătoare a jertfelor) cu două fete tinere care cântau şi loveau în dairea, în vreme ce Profetul - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - se întindea înfăşurat în hainele lui. Abu Bakr le-a ocărât pe cântăreţe, dar Profetul - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - şi-a descoperit faţa şi a zis: “Lasă-le, Abu Bakr! Sunt zile de sărbătoare!..” (Bukhari si Ahmed) Intr-un alt hadis se relateaza că ‘A’işa - Allah să fie mulţumit de ea! - a condus o mireasă la viitorul ei soţ dintre ansari şi Profetul - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - a întrebat-o: “ ‘A’işa, nu s-au distrat? Ansarilor le place să se distreze.” (Bukhari) Ibn Abbas relateaza ca Profetul i-a spus Aisei (radiyallahu anha) cu ocazia unei alte nunti: “Aţi condus-o pe fată?” Ei i-au răspuns: Da! I-a întrebat apoi: “şi aţi trimis cu ea pe cineva care cântă?” Ea a răspuns: Nu! Atunci i-a zis Trimisul lui Allah - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - “Să ştii că ansarii sunt un neam cărora le plac cântecele de dragoste!“ (Ibn Mageh)

Aici in afara de faptul ca muzica a fost specificata in mod clar, Profetul (Pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra lui!) a facut trimitere la „placerile“ unui neam anume; aceasta demonstreaza importanta acordata acelei parti din cultura.

Multi invatati, printre care si Ibn Hazm care s-au bazat pe cele amintite mai sus ca dovezi si pe alte relatari in ceea ce priveste comportamentul companionilor in legatura cu acest lucru, ei au ajuns la concluzia ca muzica este permisa. Invatati mediniti precum Ibn Hazm (intemeietorul scolii zahirite acceptata de catre ceilalti), Ibn Ge’afer sau Abdullah ibn Omar (Allah sa fie multumit de ei toti!) au fost de parere ca muzica si cantecul in acompaniamentul intrumentelor sunt permise, iar invatatii mekkani si Abu Hamid al Gazali au limitat permisiunea cantecului doar la situatiile in care este cantat fara instrumente muzicale (si altii au considerat ca doar instrumentele de percutie care scot sunete atunci cand sunt lovite pot insoti cantecele).

Cantecul si muzica sunt permise, insa e necesar sa amintim si conditiile in care lor li s-a acordat aceasta permisibilitate.

1. Continutul cantecului si genul de muzica trebuie sa fie in stil islamic si sa nu fie cauza atitudinilor ce contravin Islamului.

2. Contextul (genul, locul si timpul) trebuie sa se conformeze de asemenea.

3. Nu trebuie sa se exagereze cu acest tip de distractie astfel incat sa-i determine pe musulmani sa uite de indatoririle lor fata de Allah.

4. Muzicienii si cei care asculta muzica trebuie sa fie constienti de locul pe care il ocupa aceasta arta in viata lor si de influenta pe care o are asupra lor. Aceasta este o responsabilitate si o judecata individuala.

Cei care au ales sa considere acest lucru ca fiind interzis si cei care au decis sa ii urmeze pe acestia au dreptul de a face acest lucru si ar trebui sa le respectam opinia; asa cum ar trebui sa fie respectata opinia savantilor care au considerat acestea fiind permise si a celor care i-au urmar, ei avand la baza dovezile si argumentele lor.