Lumea zâmbetului

Acum zece ani, când eram student la colegiu, am lucrat ca intern la Muzeul Universității mele de Istorie Naturală. Într-o zi, în timp ce lucram la casa de marcat din magazinul de cadouri, am văzut un cuplu în vârstă venind cu o fetiță într-un scaun cu rotile.

Când  m-am uitat mai atent la fata asta, am văzut că era într-un fel cocoțată pe scaunul ei. Apoi mi-am dat seama că nu avea brațe sau picioare, doar  cap, gât și tors. Purta o rochie albă cu buline roșii.

Când căruciorul cu rotile a ajuns  la mine, m-am uitat în jos la registru, apoi am întors capul spre fată și i-am dat un pupic. Cât am luat banii de la bunicii ei, m-am uitat din nou la fata, care-mi era foarte simpatică, având cel mai mare zâmbet pe care l-am văzut vreodată. Dintr-o dată,i handicapul ei a dispărut, și tot ce am văzut a fost o fată frumoasă, al cărei zâmbet m-a topit aproape și mi-a dat imediat un complet nou sens al vieții  și al tuturor lucrurilor. Ea m-a luat dintr-un sărac și nefericit  colegiu studențesc, și m-a adus în lumea ei, o lume de zâmbete, dragoste și căldură.
Asta a fost acum zece ani.Acum sunt un om de afaceri de succes  și ori de câte ori aș lua-o în jos și m-aș  gândi la problemele  lumii, mă gândesc  însă la fetiță și lecția remarcabilă de viață pe care ea mi-a dat-o.